Parlamentul României reafirmă sprijinul pentru agenda de reforme a Moldovei pe calea integrării europene
Progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea Acordului de Asociere cu UE, prioritățile autorităților de la Chișinău în procesul de reforme, cooperarea țării noastre cu Fondul Monetar Internațional, situația social-politică și contextul regional au fost principalele subiecte abordate astăzi de președintele Parlamentului Andrian Candu, în cadrul întrevederilor cu președintele Camerei Senatului din Parlamentul României, Călin Popescu-Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Ștefan Zgonea.
Andrian Candu s-a referit la prioritățile legislative până la finele sesiunii curente a Parlamentului, care includ consolidarea sistemului financiar-bancar, avansarea reformei justiției și luptei cu corupția, adoptarea pachetului de legi cu privire la integritate, atragerea investițiilor externe în sistemul energetic național. Președintele Parlamentului a subliniat că respectivele priorități se regăsesc în Foaia de parcurs privind agenda prioritară de reforme, iar Parlamentul și Guvernul și-au sincronizat eforturile, urmărind punctual realizarea angajamentelor în termenii stabiliți. Totodată, Candu a reiterat importanța relansării cooperării cu Fondul Monetar Internațional, care au anunțat că revin la Chișinău la 5 iulie curent, cu mandat de negociere.
Președintele Parlamentului a exprimat gratitudine și apreciere României pentru suportul constant acordat Republicii Moldova, inclusiv pentru sprijinul umanitar acordat recent țării noastre în valoare de 3,6 mln. de euro
"Indiferent de agenda internă, Republica Moldova a fost și rămâne în lista priorităților României, care a ajutat țara noastră în momentele când am avut cel mai mult nevoie de sprijin. În ultima perioadă se implementează mai multe proiecte concrete, cu beneficii reale pentru cetățeni, fapt care ne motivează să dinamizăm acest ritm", a subliniat Andrian Candu.
Discuțiile au mai vizat evoluția negocierilor în formatul 5+2 și cooperarea cu autoritățile din UTA Găgăuzia.
La rândul său, conducerea Parlamentului României a reafirmat susținerea deplină pentru realizarea Acordului de Asociere și al celui de Liber Schimb, convenind asupra instituirii unui format permanent de cooperare și dialog punctual la nivelul comisiilor permanente în acest sens.