Parlamentul s-ar putea întruni o dată la două săptămâni. Ce urmăreşte iniţiativa analizată de aleşii ţării
În Biroul Permanent al Parlamentului a fost supusă discuţiei iniţiativa de a renunţa la şedinţele săptămânale ale Legislativului, dar la două săptămâni. Informaţia ne-a fost confirmată de unul dintre membrii Biroului, socialistul Vasile Bolea. O decizie în acest încă nu a fost luată.
Aurica Jardan, consilierul preşedintelui Parlamentului, ne-a explicat că iniţiativa întrunirii forului o dată la două săptămâni a venit după ce mai multe organizaţii non-guvernamentale au criticat Parlamentul că ar adopta legi mult prea repede.
Aurica Jardan a mai argumentat că decizia de a organiza ședințele Parlamentului o dată la două săptămâni reiese din necesitatea de a oferi mai multă transparenţă în procesul legislativ.
De asemenea, pentru a avea o coordonare mai bună cu Guvernul. Consilierul preşedintelui Parlamentului a transmis că, în acest fel, Legislativul va avea mai mult timp pentru elaborarea şi consultarea proiectelor de lege, organizarea dezbaterilor publice, publicarea în timp util a documentelor pentru a putea fi consultate de către societatea civilă.
Totuşi, potrivit consilierului lui Igor Grosu, Parlamentul se va convoca oricând va fi nevoie.