Parlamentul sârb a aprobat un nou guvern. Ce va trebui să facă acesta
Parlamentul sârb a aprobat miercuri un nou guvern care va trebui să conducă ţara spre redresare după pandemia de coronavirus şi să o orienteze mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană.
Noul cabinet va fi condus de Ana Brnabic, care a fost de asemenea prim-ministru în mandatul anterior, şi va avea 23 de miniştri, în principal din Partidul Progresist Sârb (SNS), la guvernare, aliaţii săi socialiştii (SPS) şi Alianţa Patriotică Sârbă (SPAS). Unsprezece dintre miniştri sunt femei, scrie agerpres.ro.
Aprobarea de către parlamentul cu 250 de membri în care coaliţia de guvernământ are o majoritate covârşitoare de 230 de deputaţi a fost o formalitate.
În discursul adresat deputaţilor, Ana Brnabic a spus că una dintre principalele sarcini ale guvernului va fi gestionarea crizei cauzate de COVID-19, boală care până acum a ucis 803 de persoane şi a îmbolnăvit alte 42.208 în Serbia, ţară cu o populaţie de 7,2 milioane de locuitori.
''Prioritatea noastră va fi protejarea sănătăţii oamenilor şi susţinerea sistemului de sănătate'', a subliniat ea