Parlamentul şi Guvernul se întrunesc într-o şedinţă comună, iar mâine se convoacă Biroul permanent al Legislativului
Parlamentului şi Guverul se întrunesc într-o şedinţă comună pe 10 septembrie. De asemenea, mâine se convoacă în şedinţă Biroul permanent al Parlamentului. Despre aceste reuniuni s-a discutat astăzi la şedinţa de lucru cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi şefii comisiilor permanente, convocată de speakerul Igor Corman.
"Agenda şedinţei comune de lucru a Parlamentului şi Guvernului vizează stabilirea priorităţilor legislative ale sesiunii de toamnă a Legislativului. Totodată, s-a decis convocarea Biroului permanent al Parlamentului miercuri, 4 septembrie 2013. Biroul permanent urmează să propună data convocării Legislativului în prima şedinţă plenară din sesiunea de toamnă. De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la organizarea eficientă a activităţii comisiilor de profil", se spune într-un comunicat de presă al Parlamentului.
Potrivit speakerului, în prezent, se află în procedură parlamentară 358 de proiecte de acte legislative, inclusiv 29 de proiecte solicitate de a fi examinate în procedură de urgenţă, şi 12 proiecte de legi de relevanţă europeană. "O atenţie aparte a fost acordată proiectelor care constituie priorităţi legislative, inclusiv celor ce se referă la angajamentele asumate de Republica Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană", se mai spune în comunicat.
Potrivit unei dispoziţii semnate de către preşedintele Parlamentului, Igor Corman, Legislativul s-a convocat în sesiunea de toamnă de pe 2 septembrie 2013.
Publika.md aminteşte că ultima şedinţă a Parlamentului, din sesiunea de primăvară-vară, a avut loc pe 12 iulie şi s-a transformat în cea mai lungă reuniune în plen a deputaţilor. După 14 ore de discuţii şi pauze, au fost adoptate 50 de proiecte şi au fost respinse mai multe propuneri, iar şedinţa s-a încheiat aproape de miezul nopţii.