Parlamentul şi Guvernul se vor întruni în şedinţă comună. Reforma Procuraturii - o prioritate pe agenda discuţiilor
Parlamentul şi Guvernul se vor întruni săptămâna viitoare într-o şedinţă comună pentru a stabili priorităţile legislative în sesiunea de toamnă. Pe lângă recomandările formulate în cadrul acestei reuniuni, o prioritate va fi iniţierea procesului de reformare a Procuraturii, afirmă preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
"Nu pot să zic că această reformă, care este una complexă, se va face printr-o singură decizie. Este o reformă complexă care va lua timp, dar este important să-i dăm startul chiar la începutul sesiunii", a declarat şeful Legislativului.
Igor Corman a spus că grupul de lucru privind reformarea Procuraturii practic şi-a încheiat activitatea, iar propunerile formulate vor fi deja examinate, în luna septembrie, în comisiile parlamentare. În procesul de dezbateri a proiectului de reformare a Procuraturii va fi invitată şi opoziţia comunistă din Parlament, a precizat Corman.