Parlamentul urmează să decidă dacă unităţile militare ale Armatei Naţionale vor fi trimise în ajutorul sinistraţilor din lunca Prutului
Embed:
canal tv
Parlamentul urmează să decidă dacă unităţile militare ale Armatei Naţionale vor fi trimise în ajutorul sinistraţilor din lunca Prutului. Chestiunea în cauză a fost inclusă suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Legislativului din această seară.
Aseară un dig din apropierea satului Nemţeni, din Hânceşti, s-a surpat sub presiunea apelor în creştere ale Prutului şi a inundat peste 200 de case. În dimineaţa acestei zile, 20 dintre acestea s-au dărâmat, iar două sute de familii din sat au fost evacuate forţat. Angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale, ajutaţi de militari şi poliţişti, încearcă să salveze ce a mai rămas din bunurile sătenilor. În vecinătate, la Cotul Morii, din sat au fost evacuaţi aproape 400 de oameni, localitatea rămânând aproape pustie. Autorităţile nu au evaluat înca pagubele, dar estimează că acestea se vor ridica la multe milioane de lei.