Parlamentul vrea să revină la funcția de asistent al deputatului. Proiectul a fost semnat de toate fracțiunile
Parlamentul vrea să revină la funcția de asistent al deputatului. Un proiect de lege în acest sens a fost semnat de reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare și înregistrat în legislativ. Se întâmplă după ce, acum doi ani, parlamentarii au renunțat la asistenții plătiți de stat, dar aveau un buget separat prin care puteau contracta acești specialiști.
În nota informativă a proiectului se menționează că "proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative a fost elaborat în vederea instituirii unui mecanism de suport acordat Parlamentului în realizarea funcțiilor acestuia și implementarea unui management eficient al resurselor umane, care să răspundă necesităților stringente ale Parlamentului".
Deputații argumentează că toate costurile vor fi acoperite din suma alocată deputaților ca și compensație lunară neimpozabilă pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocolare și de promovare, în condițiile stabilite de Biroul permanent. Prin urmare, pentru implementarea proiectului de lege nu vor fi necesare resurse financiare suplimentare, se mai arată în document.
În anul 2018, aleșii poporului au adoptat Legea prin care s-a renunțat la funcția de asistent al deputaților. Documentul a intrat în vigoare în 2019.