Parteneriatul Ford - PSA va exclude diesel-urile mari
După mai bine de 20 de milioane de propulsoare diesel construite împreună timp de 12 ani, Ford şi PSA încetează să mai colaboreze pentru fabricarea de unităţi mai mari de 2,0 litri.
În ultimii 12 ani Ford şi PSA au colaborat în dezvoltarea motorizărilor diesel, timp în care s-au fabricat circa 20 de milioane de propulsoare. Recent, cele două companii au anunţat că de acum înainte nu vor mai construi împreună motoare diesel de 2,0 litri sau mai mari, urmând ca cei doi constructori să o ia pe căi diferite.
Această decizie nu se aplică şi pentru unităţile de putere cu o capacitate cilindrica cuprinsă între 1,4 şi 1,6 litri, acestea reprezentând 70% din totalul propulsoarelor construite în cei 12 ani de parteneriat.
Primele autovehicule care vor beneficia de această schimbare vor fi vehiculele comerciale ce vor fi construite dupa anul 2015.
Oficialii francezi susţin că această decizie nu are nici o legătură cu recenta alianţă între PSA şi GM. Grupul american a cumpărat recent şapte procente din acţiunile companiei franceze, urmând a construi o platformă comună pe care vor fi fabricate mai multe modele ale celor două grupuri.