Pârtia de la Cioreşti, asaltată de schiori. Oamenii au fost urcaţi pe vârful dealului cu tractorul (VIDEO)
Cei care au dorit astăzi să facă mişcare s-au deplasat la Cioreşti, Nisporeni. Pe pârtia din localitate au schiat şi s-au distrat zeci de oameni. Chiar dacă au fost duşi pe vârful dealului cu tractorul, oamenii spun că s-au simţit ca la o staţiune montană de peste hotare.
Oamenii spun că s-au distrat de minune pe pârtie.
"Sunt pentru prima dată la schi pe acest deal. Ar trebui ca pârtia să fie până în vale, ca e cam scurtă şi cu tractorul e aşa mai primitiv"
"Este o plăcere deosebită pentru un weekend, să avem posibilitate să ne odihnim cu un sport activ"
"Este destul de accesibil, e şi interesant, o mulţime de emoţii"
"Eu aş propune tuturor moldovenilor să vină aici să se odihnească. Banii să-i lase în Republica Moldova, dar nu să se ducă în Ucraina, Bulgaria şi aşa mai departe"
Proprietarii pârtiei afirmă că anul viitor va fi instalat şi un teleferic.
"Mai este nevoie de investiţii. Avem un proiect anul acesta pentru a aduce turnuri de zăpadă, vom aduce şi zăpadă artificială", a spus responsabilul de pârtie, Nicanor Armăsaru.
Pârtia a fost deschisă pentru vizitatori cu o săptămână în urmă. Preţul pentru o zi variază între 150 şi 200 de lei.
- Italianul Mirco Deflorian va reprezenta Moldova în următorii patru ani, în competiţiile internaţionale de ski alpin
- Federaţia de Schi şi Sanie va construi prima pârtie de schi din Moldova
- Din nou la urnele de vot! În Cioreşti sătenii vor alege astăzi primarul pentru a treia oară
- Locuitorii din satul Cioreşti au apă numai noaptea