Partidă de foc la Tiraspol. Sheriff a cucerit Supercupa Moldovei de şapte ori
După o pauză de trei ani, Supercupa Moldovei revine în vizorul suporterilor autohtoni.
Septupla câştigătoare a trofeului, Sheriff Tiraspol va juca cu Milsami Orhei. "Viespile" au achiziţionat în acest intersezon nouă fotbalişti. Toţi jucătorii "galben-negrilor" sunt apţi de joc şi pregătiţi să cucerească un nou trofeu. Din acest sezon, noul căpitan al formaţiei tiraspolene va fi Veaceslav Posmac. Internaţionalul moldovean speră că disputa de la Tiraspol va fi una spectaculoasă.
"Bănuiesc că fiecare fotbalist doreşte să înceapă sezonul cu un trofeu cucerit. Fotbaliştii sunt pregătiţi de meci şi doresc să câştige. Este important ca nimeni să nu se accidenteze."
Tehnicianul croat al tiraspolenilor, Goran Sablic, a declarat că Milsami este un adversar de temut pentru Sheriff.
"Cunosc filozofia de joc al clubului Milsami. Lotul a rămas acelaşi. Anul trecut echipa orheiană a demonstrat că este un adversar de calibru. Cred că şi ei sunt motivaţi să cucerească trofeul."
Milsami Orhei se va baza în acest sezon doar pe fotbalişti moldoveni. Până acum "vulturii roşii" i-au transferat pe mijlocaşii Alexandru Onică şi Artur Patraş. Tehnicianul orheienilor Veaceslav Rusnac a afirmat că este curios să vadă valoarea echipei sale în partida cu cel mai titrat club din ţară.
"Sheriff este o echipă foarte bună şi dorim să vedem ce putem facem în partida cu tiraspolenii. Avem doar jucători moldoveni în echipă. Băieţii vor să vadă care este valoarea lor în comparaţie cu stranierii de la Sheriff."
"Mereu este plăcut să câştigi un trofeu. Viaţa de fotbalist nu e aşa de lungă şi e bine să ai de ce să-ţi aduci aminte mai târziu. Pentru asta este important să ieşim şi să dăm tot."
Confruntarea dintre Sheriff şi Milsami este programată pentru 10 martie şi se va desfăşura la Tiraspol, cu începere de la ora 16:00.