Partida dintre Vorskla și Arsenal Londra din Europa League, mutată din orașul Poltava în Kiev
Partida dintre Vorskla și Arsenal Londra din Europa League a fost mutată din orașul Poltava în Kiev. UEFA a luat această decizie ca urmare a introducerii legii marțiale în anumite regiuni ucrainene.
Forul fotbalistic european va urmări situația securității în Ucraina, până a decide dacă va schimba și locația altor dispute. Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc după ce rușii au capturat trei nave militare ucrainene.
Ca urmare a celor întâmplate, președintele Ucrainei a instituit legea marțială. Petro Poroșenko a justificat această decizie prin ameninţarea extrem de ridicată a unei ofensive terestre ruse.
Confruntarea dintre Vorskla Poltava și Arsenal Londra se va desfășura pe 29 noiembrie, cu începere de la ora 19:55. Cele mai așteptate partide a zilei se vor juca la Sankt Petersburg și Londra.
Zenit va juca cu FC Copenhaga cu începere de la ora 19:55, iar de 22:00 Chelsea își va măsura forțele cu PAOK Salonik.
Ambele dispute vor fi difuzate în direct la CANAL 3.