Partidele politice care se vor înregistra până la 5 august la CEC, vor participa la referendum
Partidele politice şi organizaţiile social-politice care vor să participe la referendumul de pe 5 septembrie trebuie să se înregistreze la Comisia Electorală Centrală până pe 5 august. Cinci partide au depus deja cereri la CEC.
Partidul Comuniştilor, Partidul Democrat, Partidul Liberal-Democrat, Partidul Liberal şi Mişcarea social-politică Ravnopravie au depus documentele pentru a fi înregistrate de CEC. Timp de trei zile după depunerea solicitării, CEC va decide dacă aceste formaţiuni vor fi înregistrate pentru campanie electorală.
Înregistrarea propriu-zisă începe vineri, pe 16 iulie. După aceasta, formaţiunile vor putea beneficia de timp de antenă gratuit şi contra plată. De asemenea, reprezentanţii lor vor putea participa şi la dezbaterile publice. Pentru această campanie electorală, partidele politice nu vor putea cheltui mai mult de 7,5 milioane de lei.
Din momentul înregistrării, participanţii la campanie vor deschide un cont bancar cu menţiunea „Fond electoral”, în care vor fi virate mijloace financiare proprii şi banii primiţi de la persoane fizice şi juridice pentru campanie electorală. Reprezentanţii CEC afirmă că această sumă este suficientă, având în vedere experienţa campaniilor electorale precedente.
La referendum pot participa partidele şi organizaţiile social-politice care au fost înregistrate până la 7 iunie 2010, la Ministerul Justiţiei. În total sunt înregistrate 30 de formaţiuni politice.