Partidele proeuropene din Parlament au votat Declarația prin care cer Moscovei să înceteze atacurile informaționale și denigrarea cetățenilor Moldovei
Chişinăul răspunde Moscovei. Parlamentul a aprobat o declaraţie prin care condamnă atacurile Rusiei asupra securităţii informaţionale şi ingerinţa Kremlinului în politica de la noi. Iniţiativa aparţine aleşilor PDM, PPEM şi a celor neafiliaţi. Asta după ce, la sfârşitul lunii ianuarie, Duma de Stat de la Moscova a adoptat un proiect în care se menţionează că legea antipropagandă, votată la Chişinău, ar fi un atac la adresa Rusiei.
Parlamentarii moldoveni sunt îngrijoraţi de faptul că Moscova manipulează şi denigrează cetăţenii noştri prin emisiunile retransmise în Moldova. Legislatorii fac apel către înalţii decidenţi politici ai Federaţiei Ruse să intervină pentru a stopa aceste abuzuri.
"Declaraţiile denigratoare la adresa ţării noastre şi ale cetăţenilor noştri, blocaje impuse exportatorilor moldoveni, hărţuirea politică a oficialilor moldoveni, reprezintă implicarea făţişă a politicului de la Moscova şi chiar a unor instituţii ruse în politica din ţara noastră", a menţionat Sergiu Sârbu, deputat PD.
Deputaţii condamnă şi finanţarea din partea Moscovei a unor formaţiuni şi mişcări extremiste de la Chişinău.
"Această îngrijorare este cu atât mai mare într-un an electoral, când tot mai multe acţiuni ale partidelor menţionate indică foarte clar o intenţie de implicare a unor factori interesaţi din Federaţia Rusă în alegerile care vor avea loc în Republica Moldova la sfârşitul acestui an", a precizat Sârbu.
"Republica Moldova a devenit în ultimul timp un poligon al aplicării războiului hibrid împotriva vecinilor din partea Federaţiei Ruse. Astfel noi trebui să acordăm o mult mai mare atenţie războiului informațional care se poartă impotriva statului nostru", a precizat Eugen Carpov, preşedintele Grupului Parlamentar Popular European.
"Noi vom vota acest proiect de lege, inclusiv din motiv de reciprocitate, fiindcă au fost făcute declaraţii în Duma de Stat care necesită un răspuns", a spus Vadim Pistrinciuc, deputat PLDM.
"Federaţia Rusă are propagandă pusă la punct foarte bine şi nu doar în RM, dar şi peste tot şi cunoaştem cu toţii decizia Dumei de Stat aşa că această declaraţie o susţinem", a declarat preşedintele fracţiunii PL, Mihai Ghimpu.
Declaraţia a fost criticată de socialişti şi comunişti.
"Eu 'Voobşe' nu înţeleg de ce faceţi voi aceste lucruri. Mai ales atunci când aceste tehnologii informaţionale au pătruns peste tot, când este internet, este wi-fi prin totul locul, iar voi intraţi pe aceste prostii şi nu înţeleg de ce. Numai de aceea ca să fiţi pe plac românilor mai mult ? Aşa nu se face. Asta 'izvinite', iar e prostituţie", a spus Vladimir Voronin, deputat PCRM.
"Gândiţi-vă şi la faptul dacă sunteţi gata să-i ajutaţi cu ceva pe cei peste 500 de mii de cetăţeni care trimit anual în ţară mai mult de un miliard de dolari, dacă sunteţi gata să le daţi producatorilor de la ţară o altă piaţă de desfacere, ca să aibă de lucru şi doar după asta adoptaţi aceste declaraţii geopolitice care nu trebuie la nimeni", a subliniat Vlad Batrîncea, membru al fracţiunii PSRM.
Legea antipropagandă, adoptată de Parlament, va intra în vigoare săptămâna viitoare, când vor fi interzise programele informative, analitice şi militare de la posturile TV retransmise de statele care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.
Mai jos vedeţi Declaraţia aprobată de Parlament:
Biroului permanent al
Parlamentului Republicii Moldova
În conformitate cu prevederile art.73 din Constituţia Republicii Moldova şi art.47 din Regulamentul Parlamentului se înaintează cu titlu de iniţiativă legislativă, proiectul de hotărîre pentru aprobarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova privind condamnarea atacurilor provenite din Federația Rusă asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova.
Anexă: Proiectul de hotărîre
H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova privind condamnarea atacurilor provenite din Federația Rusă asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova
În temeiul art. 121 din Regulamentul Parlamentului,
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Art. I. – Se aprobă Declarația Parlamentului Republicii Moldova privind condamnarea atacurilor provenite din Federația Rusă asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova (se anexează).
Art. II. – Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI
Anexă
DECLARAȚIA
Parlamentului Republicii Moldova privind condamnarea atacurilor provenite din Federația Rusă asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova
Pornind de la dispozițiile Constituției Republicii Moldova, conform cărora Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil,
Evidențiind prevederile Legii Supreme privind suveranitatea națională care aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative,
Conștientizând că protejarea securității naționale a Republicii Moldova, inclusiv apărarea securității informaționale a statului reprezintă un element indispensabil al suveranității și independenței naționale,
Semnalând, cu regret, intensificarea fără precedent a implicării factorilor din Federația Rusă în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care atentează la securitatea națională a țării,
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
DECLARĂ îngrijorarea față de intensificarea atacurilor la adresa securității informaționale a țării noastre de către Federația Rusă, lansate prin intermediul unor televiziuni de la Moscova, dar și a unor instituții media din Republica Moldova. Atacurile vizează denigrarea Republicii Moldova, a unor instituții și a unor oficiali, dar cel mai grav este că vizează denigrarea cetățenilor țării.
SEMNALEAZĂ în mod repetat practicile negative manifestate de propaganda rusă, care s-au transformat într-un veritabil instrument de denigrare a Republicii Moldova, fapt menționat în nenumărate rapoarte prezentate public de către societatea civilă și organizații internaționale independente, în special în ultimul an, care au arătat evoluția tot mai îngrijorătoare a acestui fenomen. În loc să fie stopat, acesta s-a agravat în ultimul an și a luat suplimentar forma de promovare a partidelor satelit pe care serviciile secrete de la Moscova le deține și gestionează în țara noastră.
REITEREAZĂ faptul că măsurile legislative adoptate recent au fost necesare în vederea protejării securității spațiului informațional național, dar și pentru protecția cetățenilor Republicii Moldova de un șir de campanii toxice de manipulare.
CONSTATĂ că presiunile asupra Republicii Moldova nu s-au limitat doar la propagandă, ci au fost continuate de către anumite entități din Federația Rusă, inclusiv a serviciilor secrete, printr-o altă formă de provocare extrem de gravă, hărțuirea oficialilor politici și instituționali din Moldova, prin abuzuri comise de instituții de la Moscova. Deși autoritățile noastre au făcut mai multe adresări oficiale în care s-a cerut un răspuns și un dialog deschis cu Federația Rusă pentru lămurirea nenumăratelor situații abuzive, unele instituții de la Moscova au decis să răspundă prin intensificarea acestor hărțuiri, fără să manifeste o disponibilitate spre dialog.
ATENȚIONEAZĂ că aceste provocări au continuat prin adoptarea recentei decizii a Dumei de Stat a Federației Ruse, prin care recomandă ca anumite posturi de televiziune din Federația Rusă să-și înceteze emisia pe teritoriul țării noastre, din cauză că Moldova a decis să ia măsurile necesare pentru a-și proteja cetățenii de atacurile mediatice la adresa lor și a țării. Spre deosebire de alte state care s-au confruntat cu efectele negative ale propagandei ruse și au decis să închidă efectiv televiziunile ruse, Republica Moldova s-a limitat strict la măsuri care să rezolve punctual problema, permițând și asigurând în continuare televiziunilor ruse toate condițiile necesare pentru a-și retransmite programele pe teritoriul țării noastre.
SUBLINIAZĂ netemeinicia deciziei adoptate de Duma de Stat a Federației Ruse prin care se dorește limitarea accesului moldovenilor la programele unor televiziuni ruse, dând de înțeles că în realitate scopul principal al retransmiterii acestor emisiuni în Moldova nu a fost oferirea de programe calitative moldovenilor, dar folosirea acestui mijloc pentru a-i denigra și a le denigra țara. Această decizie vine să confirme, încă o dată, cu probe oficiale suplimentare, temeinicia deciziei Parlamentului Republicii Moldova de a întreprinde măsuri pentru securizarea spațiului informațional, dar în același timp face și mai evidentă imixtiunea în conținutul programelor difuzate de Federația Rusă în Republica Moldova.
INVITĂ instituțiile statului responsabile să monitorizeze cu atenție modul în care decizia Dumei de Stat va fi pusă în aplicare și să intervină conform legislației Republicii Moldova, astfel încât să nu apără dezechilibre în spațiul mediatic autohton sau să fie favorizați anumiți actori politici care dețin, direct sau indirect, controlul asupra unor televiziuni ruse retransmise în Republica Moldova.
CONSTATĂ, de asemenea cu îngrijorare, implicarea unor entități ale Federației Ruse în activitatea politică din Republica Moldova, prin patronarea unor partide politice și mișcări extremiste. Această îngrijorare este cu atât mai mare într-un an electoral, când tot mai multe acțiuni ale partidelor menționate indică foarte clar o intenție de implicare a unor factori interesați din Federația Rusă în alegerile care vor avea loc în Republica Moldova la sfârșitul acestui an și manipularea votului pe care urmează să îl dea moldovenii.
CONSIDERĂ că declarațiile denigratoare la adresa țării noastre și a cetățenilor noștri, blocajele impuse exportatorilor moldoveni, hărțuirea politică a oficialilor moldoveni, inclusiv a unor reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, reprezintă implicarea fățișă a politicului de la Moscova și chiar a unor instituții ruse în politica din țara noastră și indică o atitudine provocatoare și neprietenoasă în raport cu țara noastră. Toate aceste probleme nu sunt noi, unele durează deja de ani de zile, însă noutatea este modul agresiv și sfidător în care acestea au început să evolueze și să se intensifice.
FACE APEL către înalții decidenți politici ai Federației Ruse să intervină pentru a stopa toate aceste abuzuri și campanii de denigrare a Republicii Moldova. Solicităm, de asemenea, să fie stopată orice formă de sprijinire a partidelor politice din țara noastră de către entități din Federația Rusă, menționând că finanțarea lor din surse externe este ilegală, la fel ca și susținerea lor prin alte modalități.
CONSIDERĂ că toate aspectele semnalate pot fi lămurite printr-un dialog deschis, care să ducă la eliminarea blocajelor apărute și la reluarea activităților care privesc consolidarea și dezvoltarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă.
DECLARĂ că Republica Moldova rămâne deschisă unui dialog constructiv și este gata să participe la identificarea căilor de soluționare a problemelor menționate.
Politică
- Premierul Filip: Guvernul de la Kiev a aprobat Acordul de control comun la toate punctele de trecere a frontierei dintre Moldova şi Ucraina
- Ministrul Gaburici la discuţii cu investitori străini: Moldova trebuie să devină un paradis pentru companiile IT
- Valeriu Ghilețchi, în Senatul american: SUA trebuie să se implice mai activ în dezvoltarea regiunii în care trăim