Partidul Democrat felicită moldovenii cu ocazia semnării Acordului de Asociere la UE
Partidul Democrat din Moldova (PDM) le transmite tuturor cetățenilor Republicii Moldova felicitări cu ocazia semnării Acordului de Asociere a țării noastre la Uniunea Europeană.
PDM consideră că meritul progreselor pe care Moldova le-a făcut în ultimii ani este în primul rând al cetățenilor, care au acordat încredere clasei politice pentru realizarea negocierilor cu Uniunea Europeană, în vederea liberalizării regimului de vize pentru călătorii și a deschiderii economice inclusiv către piața europeană.
În calitate de membru al Coaliției Pro-Europene și, anterior, al Alianțelor pentru Integrare Europeană, Partidul Democrat din Moldova a susținut consecvent realizarea măsurilor necesare întăririi statului și instituțiilor sale, recunoașterii meritelor moldovenilor și stabilirii unor relații comerciale și de colaborare solide cu partenerii săi internaționali.
Astăzi, PDM constată cu bucurie că moldovenii sunt priviți cu respect în statele europene în care călătoresc liber și că drepturile tuturor cetățenilor, din toate regiunile țării și indiferent de etnie, sunt apărate.
În continuare, PDM face un apel către întreaga clasă politică să dovedească responsabilitate, pentru a reuși ratificarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în Parlament.
O largă susținere parlamentară pentru intrarea în vigoare a acestui document istoric va demonstra consecvența politicienilor pentru un proces demarat din 2005, când a fost semnată Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană a ţării, și va ajuta astfel la intrarea în vigoare a efectelor acestui Acord de asociere, un document care înseamnă în primul rând o șansă pentru mai multă stabilitate și prosperitate pentru cetățeni.
- Un oficial rus ameninţă că Ucraina şi Moldova vor suporta consecinţe grave în urma semnării Acordului cu UE
- (VIDEO) "O viaţă normală"! Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, mai pe înţelesul oamenilor
- Cum a reacţionat Rusia la semnarea acordurilor de Asociere cu UE de către Moldova, Ucraina şi Georgia