Partidul Liberal cere coaliţiei Pro-Europene să amâne adoptarea legii care stabileşte modul de privatizare a bunurilor statului
Partidul Liberal cere coaliţiei Pro-Europene să amâne adoptarea legii care stabileşte modul de privatizare a bunurilor statului. Liberalii cred că mecanismul prevăzut de lege este netransparent, iar documentul urmăreşte interese de grup.
"Liberalii nu sunt împotriva privatizărilor. Ba din contră, noi suntem cei care conştientizează că cu cât mai puţine întreprinderi, avere se află în proprietatea statului, cu atât mai bine. Asta înseamnă mai puţin furt", a declarat preşedintele PL.
Mihai Ghimpu spune că privatizarea CET-urilor şi a întreprinderii municipale Termocom ar pune în pericol economia ţării. "Noi avem pachetul cu UE, pachetul energetic 1, sau aici e 2, în care este clar scris că Rusia nu poate fi şi furnizor, şi transportator, şi distribuitor. Cine va fi primul cel care va cumpăra aceste obiecte strategice? Sigur că Gazprom", a adăugat acesta.
Liberalii sunt îngrijoraţi şi de intenţia Guvernului de a permite privatizarea a cinci teatre de importanţă naţională. "Aceste teatre vor fi privatizate din interes personal sau de grup. Teatrele în Moldova nu pot exista în afara ajutorului statului, nu pot fi private", a menţionat Corina Fusu, vicepreşedinte al PL.
Proiectul de lege privind privatizarea bunurilor statului a provocat un scandal de proporţii în şedinţa de vineri a Parlamentului. Aleşii PCRM susţin că prin acest document guvernarea ar vrea să privatizeze jumătate din proprietatea statului. Proiectul de lege a fost totuşi aprobat în prima lectură.
Publika.md aminteşte că după şedinţa Parlamentului, deputatul democrat Andrian Candu a menţionat că, pentru prima dată, acest proiect a fost iniţiat de comunişti, în anul 2007. În acelaşi timp, preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a ţinut să precizeze că scopul acestei legi nu este revizuirea listei întreprinderilor.