Partidul Liberal propune modificarea componenţei Biroului permanent al Parlamentului
Componenţa numerică şi nominală a Biroului permanent al Parlamentului ar putea fi modificată. O iniţiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată astăzi în Parlament, de fracţiunea Partidului Liberal (PL). Autorii vor ca deputatul Mihai Ghimpu să fie inclus în componenţa Biroului permanent al Legislativului.
Deputaţii liberali precizează, în nota informativă, că Biroul permanent al Parlamentului se formează în conformitate cu reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament.
„Având în vedere că atât Preşedintele Parlamentului, cât şi prim-vicepreşedintele şi vicepreşedintele acestuia sunt deputaţi şi reprezintă fracţiunile parlamentare proprii, suntem în prezenţa unei disproporţii evidente a reprezentativităţii fracţiunilor parlamentare în structura Biroului permanent al Parlamentului. Astfel, fracţiunea parlamentară PLDM, care numără 31 de deputaţi şi fracţiunea parlamentară PD, cu 15 deputaţi, au 4 și respectiv 3 reprezentanţi în Biroul permanent al Parlamentului. Fracţiunea parlamentară PL, având 12 deputaţi, are un singur reprezentant în cadrul Biroului permanent”, se arată în document.
Deputaţii PL solicită „corectarea acestei inechităţi”, prin includerea unui deputat din cadrul fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal în componenţa Biroului permanent al Parlamentului.
- Mihai Ghimpu nu este mulţumit de "Ordinul Republicii", oferit de preşedintele Nicolae Timofti
- Liberalii propun ca, în această toamnă, să fie efectuată reforma Procuraturii
- Ghimpu a rămas pe tuşă. Proiectul includerii sale în Biroul permanent a fost exclus de pe ordinea de zi
- Liberalii vor să modifice Regulamentul Parlamentului DETALII