Partidul Socialist Unit din Venezuela a câştigat alegerile în legislativul ţării. Formaţiunea politică a preşedintelui în exerciţiu, Hugo Chavez, nu a acumulat însă necesarul de două treimi din mandate, pentru a forma o majoritate parlamentară.
Potrivit datelor Comisiei Electorale, Partidul Socialist Unit din Venezuela va ocupa 90 de fotolii, din totalul celor 165 din Parlamentului de la Caracas.
Grupul democratic din opoziţie a obţinut 59 de locuri în legislativ, sau cu patru mai multe decât şi-a propus înainte de alegeri. Un al treilea partid s-a ales cu doar două mandate de deputat. Alte 14 locuri în Parlamentul Venezuelei vor fi redistribuite între formaţiunile ce au trecut pragul electoral.