Partidul Socialiștilor din Moldova şi-a anunţat prioritățile pentru acest an
Partidul Socialiștilor din Moldova şi-a anunţat prioritățile pentru acest an. În sesiunea parlamentară de primăvară, PSRM promite să vină cu mai multe proiecte de legi ce vizează sfera socială, economică, juridică și politică.
Preşedintele PSRM a anunţat că formaţiunea îşi propune să extindă asistenţa juridică pentru cetăţeni și să deschidă centre pentru protecţia drepturilor cetăţenilor în oficiile raionale de partid.
Zinaida Greceanîi a mai spus că formaţiunea pledează pentru o cooperare mai strânsă cu Uniunea Euroasiatică.
Iar în perioada următoare, PSRM va semna acorduri de colaborare internaţională cu partidele de orientare socialistă din Federaţia Rusă, Turcia şi China.
"Au fost pregătite în jur de 20 de proiecte de legi noi. Noi pentru a susţine tinerii vom propune lansarea mai multor proiecte naţionale pentru susţinerea tinerilor familii şi modificări esenţiale inclusiv în sistemul de învăţământ. Cunoaşte-ţi iniţiativa noastră ce ţine de modificarea sistemului de bacalaureat", a afirmat preşedintele PSRM, Zinaida Greceanîi.