Partidul "ȘOR" cere ca medicii să beneficieze de statut special și de un șir de facilități
Legitimații de serviciu, tratament gratuit, indemnizații în caz de îmbolnăvire sau deces și înlesniri la procurarea locuinței. Sunt doar câteva dintre facilitățile pentru medici, prevăzute într-un proiect de lege înregistrat în Parlament de deputații Partidului „ȘOR”. Potrivit autorilor, specialiștilor din domeniul sănătății trebuie să li se atribuie statut special, ca și în cazul militarilor și a altor categorii de angajați care activează în condiții de risc.
Într-un briefing de presă, deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a atras atenția că, în ultimii ani, tot mai mulți medici decid să plece din sistem, iar dacă această tendință se va menține, riscăm să rămânem cu spitale în care nu va mai avea cine să lucreze.
„Deși ne confruntăm, de mai bine de un an și jumătate, cu o pandemie globală, iar sistemul medical este profund afectat și face față cu greu acestei provocări, medicii din țara noastră nu doar că nu sunt ajutați, dar, dimpotrivă, sunt neglijați și discriminați pe față, de parcă cineva ar dori cu tot dinadinsul să scape de ei. Un exemplu mai mult decât grăitor în acest sens este decizia absolut neinspirată a autorităților de a-i lipsi pe medicii nevaccinați de dreptul de a beneficia de indemnizația unică de 16 mii de lei, în cazul infectării la locul de muncă, și de acel ajutor de 100 de mii lei, acordat familiei, în caz de deces”, a menționat Reghina Apostolova.
Proiectul de lege elaborat de Partidul „ȘOR” conține un șir întreg de facilități, care va încuraja medicii să rămână în sistem.
„Fracțiunea Partidului „ȘOR” propune, în primul rând, ca medicii să beneficieze de legitimații de serviciu, ca și în cazul militarilor. În prezent, eu nu au un document oficial care să le confirme statutul și specializarea și în baza căruia să poată beneficia de anumite condiții preferențiale”, a notat deputatul.
De asemenea, proiectul prevede ca medicii să beneficieze de reduceri la anumite medicamente.
„Este știut faptul că angajații din sistemul medical sunt supuși unor riscuri mai mari de a se alege cu diverse boli, inclusiv incurabile, care necesită tratament costisitor. Prin urmare, considerăm că trebuie să-i susținem și în acest sens, mai exact, prin compensarea cheltuielilor legate de tratament, acces la medicamente la preț mai mic, în farmacii, în urma prezentării legitimațiilor, despre care am vorbit adineaori”, a precizat Reghina Apostolova.
Mai mult decât atât, fracțiunea Partidului „ȘOR” propune ca, în caz de necesitate, în lipsa unui tratament eficient în țara noastră, medicii să beneficieze de asistență la instituțiile medicale de peste hotare, iar toate cheltuielile să fie acoperite de stat. Printre alte beneficii se mai numără acordarea dreptului de a călători gratuit în transportul public, iar în cazul în care medicii își pierd viața din motive profesionale, familiile lor să beneficieze de o indemnizație unică în valoare de 60 de salarii lunare, calculate conform ultimei funcții deținute. În plus, cadrelor medicale care se vor alege cu dizabilități fizice să li se acorde o indemnizație/compensație lunară.
„Nu în ultimul rând, solicităm ca medicii care își exercită atribuțiile profesionale în condiţiile stării de urgenţă, de asediu sau de război, să beneficieze de înlesniri, garanţii şi compensaţii suplimentare. Astfel, medicii care activează în condiții dificile și cu risc sporit pentru viață și sănătate, așa cum se întâmplă în timpul pandemiei de COVID, să fie asigurați cu apă, hrană caldă, compensații materiale, remunerare sporită a muncii și alte măsuri corespunzătoare. De asemenea, considerăm că trebuie să fie acordate înlesniri la achitarea dobânzilor pentru procurarea unei locuințe prin credit ipotecar sau locațiunea unei locuințe, dar și asigurarea cu tratament gratuit balneo-sanatorial, o dată la doi ani”, a mai adăugat parlamentarul.