PAS are deja un candidat pentru funcţia de premier
Lista miniştrilor viitorului Guvern este gata şi va fi prezentată în curând, a declarat şeful statului, Maia Sandu, în cadrul şedinţei de constituire a noului Parlament.
"În următoarele zile va fi votat Guvernul. Împreună cu Parlamentul, acesta trebuie să găsească soluţii urgente pentru o mulţime de probleme provocate de iresponsabilitatea şi corupţia guvernărilor precedente", a precizat Maia Sandu.
În acelaşi timp, deputatul PAS Igor Grosu spune că formaţiunea pe care o reprezintă a stabilit deja cine va fi candidatul la funcţia de premier.
"Începând cu ziua de joi, doamna preşedinte are mână liberă să convoace fracţiunile parlamentare la consultări şi în urma consultărilor, va fi anunţat un candidat", a declarat Igor Grosu.
În acelaşi timp, Grosu a menţionat că PAS a lansat invitaţii pentru discuţii mai multor persoane din alte partide extraparlamentare, pentru a participa la guvernare, fără a spune exact despre cine este vorba.
Alegerile parlamentare anticipate au fost validate de Curtea Constituţională în 23 iulie, iar aleşii poporului s-au întrunit azi la ședința de constituire a Legislativului. Decretul de convocare a Parlamentului a fost semnat vineri de şeful statului, Maia Sandu.