PAS propune cinci măsuri pentru a facilita angajarea persoanelor cu dizabilităţi
Partidul Acţiune şi Solidaritate propune cinci măsuri pentru a facilita angajarea persoanelor cu dizabilităţi. Potrivit deputatului Dan Perciun, acestea trebuie să primească compensaţii pentru transport, să fie scutite de perioada de probă la angajare şi să fie acceptate în instituţiile de stat.
La rândul lor, angajatorii trebuie stimulaţi prin subvenţii de până la 50% din salariul mediu pe economie pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi. Dan Perciun a declarat că sunt necesare modificări atât în codul muncii, cât şi în legea privind promovarea ocupării forţei de muncă. Pentru aplicarea celor cinci măsuri, deputatul afirmă că nu trebuie alocate mijloace financiare suplimentare.
În Moldova sunt peste 150 000 de persoane cu dizabilităţi, dintre care majoritatea sunt şomeri, susţine Perciun. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, doar 215 dintre acestea au fost angajate anul trecut.