PAS se angajează să susţină antreprenorii printr-o serie de facilităţi. Vezi care sunt acestea
Partidul Acţiune şi Solidaritate se angajează să susţină antreprenorii printr-o serie de facilităţi pentru ca aceştia să-şi poată dezvolta afacerile şi să deschidă mai multe locuri de muncă în ţară. Printre acestea se numără introducerea cotei zero pentru venitul reinvestit şi reducerea considerabilă a birocraţiei. Reformele se regăsesc în programul electoral al formaţiunii, care susține că va continua viziunile anunţate anterior de Maia Sandu.
"Ne dorim să oprim controalele abuzive care hărţuiesc antreprenorii. Vom reduce birocraţia şi hârtia, vom stabili reguli clare şi simple. Vom elimina monopolurile care blochează dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.", a comunicat candidatul pe lista PAS la alegerile parlamentare, Andrei Spînu.
Membrii PAS au pronunţat de mai multe ori în cadrul unei conferinţe de presă numele preşedintelui, deşi legislaţia interzice acest lucru. Aceştia au declarat deschis că nu se vor ascunde după deget, deoarece Maia Sandu este fondatorul formaţiunii, iar reformele pe care le propun ei sunt susţinute și de șeful statului.
Natalia Gavrilița: - Chiar ieri preşedintele Sandu a vorbit după întâlniri cu antreprenorii din Cimişlia şi din alte raioane.
Andrei Spînu: - Echipa preşedintelui Maia Sandu susţine acest mesaj.
Andrei Spînu: - Noi suntem echipa Maiei Sandu.
Andrei Spînu: - Votăm toţi împreună PAS, echipa preşedintelui Maia Sandu.
Recent, Asociația Promo-LEX a declarat că președintele Maia Sandu s-a implicat în campanie în susținerea PAS, întrucât a promovat sloganul electoral al formaţiunii. Pe de altă parte, consilierul pe comunicare al şefului statului ne-a declarat că Maia Sandu nu face campanie în favoarea niciunui partid politic, dar va continua să cheme cetățenii să iasă masiv la vot.
Săptămâna trecută Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor s-a adresat la CEC cu o contestație precum că PAS ar folosi imaginea Maiei Sandu în materialele electorale. CEC a respins contestația pe motiv că nu este de competenţa instituţiei să o examineze. În consecinţă, BECS s-a adresat la Curtea de Apel cu o plângere. Prima şedinţă va avea loc joi, 17 iunie.