PAS vrea să modifice Constituţia, astfel încât aleşii corupţi să fie lipsiţi de imunitate
Partidul Acţiune şi Solidaritate vrea să modifice Constituţia, astfel încât deputaţii implicaţi în scheme de corupere pasivă, spălare a banilor, trafic de influenţă, dar şi alte ilegalităţi, să fie lipsiţi de imunitate. De asemenea, cei care nu-şi pot justifica averile, să rămână fără ele. Viitorii aleşi ai PAS intenţionează să depună la Curtea Constituţională cele două proiecte de lege, chiar în ziua când va fi constituit noul Parlament.
"Având un salariu de 5-10 sau chiar 20 de mii de lei de la stat, un funcţionar sau demnitar nu poate să-şi construiască vilă de cinci milioane de euro, în ţară sau peste hotare. Nu poate să-şi procure maşini de lux. Atâta timp cât funcţionarul nu poate să-şi justifice avearea, aceasta trebuie confiscată", a spus Sergiu Litvinenco candidat pe lista PAS.
Cât priveşte a doua iniţiativă, Litvinenco a declarat că: "Pentru infracţiunile de spălare a banilor, corupere pasivă, trafic de influenţă şi îmbogăţire ilicită, imunitatea să nu fie aplicabilă parlamentarilor. Deputaţii trebuie, într-adevăr protejaţi. Asta însă, nu trebuie să constituie un paravan, pentru a lua mită şi a îndeplini alte acţiuni ilegale".