PAS vrea un proces eficient de recalculare a pensiilor. Propunerile Partidului pentru a soluţiona problema cozilor de la ghişee
Embed:
Cereri de recalculare a pensiilor depuse electronic, cu semnătură digitală sau prin procură, precum şi posibilitatea de a prezenta actele la oficiile CNAS cu trei luni înainte. Sunt propunerile Partidului Acţiune şi Solidaritate pentru a soluţiona problema cozilor interminabile de la ghişee. Iniţiativa vine în contextul în care, în plină pandemie, mai mulţi vârstnici au luat cu asalt oficiile teritoriale ale CNAS pentru a solicita recalcularea pensiei.
"În primul rând, proiectul pe care l-am înregistrat prevede ca pensionarii să poată depune acea cerere de recalculare inclusiv în variantă electronică. În al doilea rând, vrem să extindem perioada în care aceasta poate fi depusă, astfel să nu vină toţi în data de 2 iulie, aşa cum a mai fost, dar să poată depune cererea cu trei luni înainte", a declarat Dan perciun, deputat PAS.
Despre soluţiile pentru pensionari, inclusiv posibilitatea depunerii cererilor prin procură, s-a discutat aseară, la emisiunea "Tema Zilei" de la Canal 2. Directorul general al CNAS, Elena Ţîbîrnă, susţine că a fost elaborat un proiect de lege în acest, dar că acesta urmează a fi examinat în Parlament. Mai mult, şefa de la CNAS spune că îmbulzeala de la începutul săptămânii a fost nejustificată, întrucât pensionarii pot depune cererile şi lunile următoare.
"La data de astăzi, avem 8448 de cereri deja primite, dintre care 2077 de cereri au fost primite în data de 1 iulie. Nu era rostul ca persoanele să facă cozi enorme. Vreau să vă spun că astăzi de dimineaţă, poate a-ţi făcut vreun reportaj la oficiile teritoriale, nu era nici un om deja în rând, aşa este firea omului, când se dă un drept trebuie să vină să-l obţină din prima zi", a menţionat directorul general al CNAS.
Elena Țîbîrnă a mai spus că, în acest an, circa 14 mii de pensionari sunt eligibili pentru recalcularea pensiei. De la 1 iulie, persoanele care s-au pensionat după întâi ianuarie 1999 și au continuat să lucreze mai mult de zece ani, pot solicita recalcularea pensiei. Aceasta se face în funcție de salariul primit în aceștia ani de muncă. Pentru a depune o cerere este nevoie de buletinul de identitate și copia certificatului de muncă.