Pasager reţinut pe Aeroportul Chișinău. Ce avea în geantă bărbatul care urma să zboare spre Barcelona
Un cetățean al Georgiei, în vârstă de 35 de ani, este cercetat penal de către polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău pentru deținerea unor acte falsificate.
Bărbatul era pasager la ruta Chișinău-Barcelona. În timpul verificării documentelor prezentate s-a observat că acesta venise în Republica Moldova cu o zi înainte, fapt care a dat de bănuit. Mai mult, bărbatul era nesigur în declarații privind scopul vizitei. Astfel, în urma verificărilor, ascunse în geantă s-au depistat o carte de identitate și un permis de conducere, ambele false.
Într-un final, bărbatul a recunosc că permisul l-a obținut fără a urma studiile la vreo școală auto, precizând că niște prieteni georgieni l-au ajutat să intre în posesia acestuia, dar și a buletinului de identitate.
Actele false au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei tehnico-judiciare, iar cetățeanului străin nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.
- Fostul șef al Direcției Tineret și Sport din Găgăuzia, Anatol Cara, REŢINUT pe Aeroportul Chișinău
- Descoperirea făcută de vameşii de la Aeroportul Chișinău în valiza unui pasager (FOTO)
- Ce spun experţii şi membrii comisiei de anchetă privind anularea contractului de concesionare a Aeroportului Chişinău