Pasagerii din Moldova vor putea circula cu curse rutiere speciale, gratuite, direct din Chișinău spre Bacău. Care este MOTIVUL
Foto: estertours.ro
canal tv
Consiliul Judeţean Bacău a anunţat lansarea curselor gratuite cu autocarul pe ruta Chişinău-Bacău pentru pasagerii din Republica Moldova care vor să zboare de pe Aeroportul Internaţional “George Enescu” Bacău.
"Pentru a crește traficul de călători, începând de Luni, pasagerii din Republica Moldova au la dispoziție curse rutiere speciale, gratuite, direct din Chișinău spre Bacău, sincronizate cu programul de zbor al companiilor care operează de pe Aeroportul Internațional “George Enescu” Bacău", a declarat Valentin Ivancea pe pagina sa de Facebook.
Compania aeriană românească DAN AIR şi-a deschis oficial, luni, baza operaţională pe Aeroportul Internaţional “George Enescu” din Bacău şi a anunţat că din 11 decembrie va avea curse către opt destinaţii din Europa: Londra, Bruxelles, Torino, Dublin, Roma, Barcelona, Liverpool şi Catania, iar 6 dintre acestea vor fi operate exclusiv de această companie.
Potrivit comunicatului, DAN AIR a ales Bacăul pentru că are un aeroport modern şi complet funcţional şi s-a arătat deschis să sprijine operatorii aerieni, să îşi diversifice rutele şi să crească traficul de pasageri pe aeroport.