Paşaportul biometric va costa de trei ori mai scump decât cel simplu
Moldovenii nu au alternativă. De la 1 ianuarie îşi vor putea perfecta doar paşapoarte biometrice. Acestea sunt, însă, de peste trei ori mai scumpe decât cele obişnuite. Guvernul a decis introducerea acestui tip de acte de identitate în speranţa că ţara noastră va putea obţine pentru cetăţenii săi un regim facilitar de circulaţie în ţările Uniunii Europene.
Oamenii sunt nemulţumiţi de preţul mare al paşaportului biometric şi de faptul că perioada de valabilitate a acestuia este mai mică decât în cazul paşaportului obişnuit.
Pentru a obţine un paşaport biometric într-o lună trebuie să achitaţi 870 de lei, faţă de 250 de lei, cât costa unul simplu. Mult mai scump vor plăti moldovenii care vor solicita documentul în termen redus. Astfel, un paşaport biometric eliberat în 4 ore va costa aproape 3 mii de lei, în 8 ore - 2570 de lei, iar în 24 de ore - 2150 de lei. Moldovenii mai puţin grăbiţi, care vor dori să ia paşaportul în cinci zile, vor plăti 1720 de lei, pentru zece zile - 1550 de lei, iar cei ce vor aştepta 15 zile vor da - 1300 de lei.
Chiar dacă preţurile sunt pipărate, autorităţile susţin că moldovenii vor avea doar de câştigat cu aceste acte, atunci când vor merge peste hotare.
Toţi cetăţenii care au paşapoarte simple le vor putea folosi până la expirarea termenului lor de valabilitate.