Pasărea care poate zbura mai sus decât avioanele comerciale. Aripele ei au 3 metri şi poate parcurge distanțe de până la 144 km
Știai că există o pasăre care poate zbura chiar mai sus decât avioanele comerciale? Este vorba despre vulturul grifon de Ruppell.
În timp ce un avion comercial nu poate zbura la o înălțime mai mare de zece kilometri față de sol, vulturul grifon de Ruppell se poate înălța la o altitudine de 11,2 kilometri. Însă, din cauza faptului că survolează amândoi același cer, mulți vulturi și-au găsit sfârșitul în motoarele avioanelor, scrie realitatea.net.
Probabil te întrebi cum au aflat oamenii că acest vultur poate zbura la asemenea altitudini, din moment ce noi nu putem atinge această limită nici măcar cu avionul. Ei bine, primele dovezi care atestă acest lucru au venit în anul 1973, când un vultur a fost aspirat de motorul avion și a trebuit să aterizeze forțat.
Odată ajunși la sol, ei au descoperit că din pasărea din înaltul cerului au mai rămas doar cinci pene întregi și 15 pene fărămițate prinse în motor, care au ajutat la identificarea speciei, după cum arată Gizmodo.
Vulturul grifon are o anvergură a aripilor de trei metri și poate parcurge distanțe lungi de până la 144 de kilometri, doar pentru a găsi mâncare și materiale de construire a cuibului.
Totuși, cum poate zbura atât de sus? Ei bine, acesta a dezvoltat un tip de hemoglobină care eficientizează procesul de inhalare a oxigenului.
De asemenea, acesta este una dintre cele mai mari păsări prădătoare din lume. În plus, vulturul are și un rol foarte esențial în natură, dacă el nu ar exista atunci zonele sălbatice din Africa ar fi pline de gunoaie. Asta pentru că el se hrănește cu rămășițele animalelor.
Însă, din păcate numărul de vulturi grifon de Ruppell este însă în scădere din cauza oamenilor care le distrug habitatul natural.