Paşi prin care poţi să ai un an nou mai bun: La ce să renunţi şi pe ce să te concentrezi
Orice sfârşit de an este un moment prielnic pentru reflecţie. Cât ai realizat din ce ţi-ai propus? Ce te face fericit? Unde te vezi peste câţiva ani? Faci ce îţi place? Multe întrebări pot năvăli mintea umană. "Huffington Post" a întocmit o listă cu 10 paşi esenţiali prin care poţi să ai un început de an mai bun, scrie adevarul.ro.
Poate că eşti tentat să numeri zilele rămase din acest an, dar pentru a evita orice neplăcere pentru ceea ce urmează ar fi perfect să reflectezi la ce a fost şi să îţi stabileşti ţinte pe care să le îndeplineşti pe viitor. Iată, mai jos, zece paşi prin care să ai un mai bun decât cel ce se termină, scrie „Huffington Post“.
1.Reflectă asupra anului care se termină
Ia-ţi câteva momente de respiro şi reflecăt asupra anului pe care l-ai avut. Unde şi când ai experimentat cea mai mare bucurie şi satisfacţie? Ce nu merge în viaţa ta? Ce lecţii de viaţă ai învăţat şi ce ai descoperit despre tine? Răspunsurile la aceste întrebări îţi vor oferi indicii vitale şi perspective cu privire la ce trebuie să te concentrezi şi cum poţi să îţi transformi viaţa cum vrei în noul an.
2. Alege să de desprinzi de ce îţi face rău
Cu toţii avem resentimente din trecut, regrete sau greşeli pe care le purtăm cu noi oriunde. Aceste lucruri ne îngreunează şi ne ţin pe loc până nu le găsim o soluţie. Astfel, poţi să faci o listă cu evenimentele din trecut care te marchează şi pe care vrei, în sfârşit, să le găseşti o soluţie sau de care vrei să scapi. Făcând astfel, vei lăsa loc pentru vise noi şi vei avea un an nou mai bun.
3. Decoperă-te
Nu există o singură definiţie a succesului. Dacă vrei să trăieşti o viaţă fericită şi fără griji, trebuie să te înţelegi pe tine însuţi şi să acorzi atenţie lucrurilor pe care le consideri de valoare. Află ce îţi doreşti, ce pasiuni ai şi ce puncte forte vrei să exploatezi. Cu cât ştii mai multe despre unicitatea ta cu atât vei putea să îţi stabileşti obiective bazate pe ce simţi, în loc să îţi stabileşti obiective bazate pe aşteptările altora.
4. Găseşte viziunea vieţii tale
Scrie cum ţi-ar plăcea ca viaţa ta să arate în anumite domenii-cheie, cum ar fi relaţiile, dragostea, cariera, sănătatea, stilul de viaţă, creativitatea, spiritualitatea, sufletul şi bunăstarea. Lasă imaginaţia să se elibereze şi să creeze o viziune de ansamblu asupra vieţii tale ideale.
5. Stabileşte obiective de top şi aplică-le
Foloseşte-te de viziunea vieţii tale pentru a atinge obiective şi priorităţi pentru anul viitor. Ce ar avea impact asupra vieţii tale? Ce te incită cel mai mult? Pentru a-ţi îndeplini scopurile ai nevoie de timp şi de energie, astfel că trebuie să te dedici acestora şi să înţelegi că le vrei cu adevărat. Cum îţi pot schimba viaţa aceste obiective îndeplinite? O altă întrebare bună. Ia acele obiective, divide-le în acţiuni şi începe chiar acum!
6. Sincronizează-ţi mentalitatea cu visele
Trebuie să crezi în capacitatea ta de a-ţi atinge. Întreabă-te: „Ce convingeri m-ar ajuta să-mi ating obiectivele?“. De exemplu, poţi crede că eşti capabil, inventiv şi încrezător pentru a da valoare lumii în care trăieşti. Scrie o listă de 5 - 10 afirmaţii bazate pe noile tale convingeri şi citeşte-le măcar o dată pe zi.
7. Ţine cont de timp şi de relaxare
O viaţă fericită nu ţine neapărat de obiective şi realizări. Ţine şi de timpul dedicat lucrurilor pe care le placi, cum ar fi joaca, creativitate, râsul, relaxarea, hobby-uri, învăţatul şi timpul de calitate cu cei dragi. Uite-te pe calendarul personal şi asigură-te că îţi laşi timp pentru distracţie şi relaxare.
8. Alege cea mai bună companie
Suntem suma celor cinci persoane cu care ne petrecem timpul cel mai mult. Reflectă asupra componenţei cercului tău de prieteni. Scot ei din tine tot ce ai mai bun? Sunt ei acolo lângă tine, la nevoie, şi te ajută? Ia-ţi un angajament şi investeşte timp într-o comapanie plăcută pentru următoarele 12 luni şi distanţează-te de oamenii care nu îţi aduc fericire.
9. Alege un nou obicei care să devină rutină
Devenim ceea ce repetăm a face. Reflectă asupra obiceiurilor tale zilnice. La ce îţi servesc? Care este acel obicei, chiar şi minor, care te poate duce pe calea dorită? De exemplu, meditaţia, scrisul, yoga şi exerciţiile zilnice îţi pot garanta succesul şi pot deveni motorul cauzei în care crezi.
10. Fii prezent în fiecare moment
Fiecare zi e un dar încarcat de frumuseţe, unicitate şi magie. Nu afirma că o să fii fericit atunci când o să îţi îndeplineşti obiectivele. Adevărul din spatele fericirii este o stare de spirit pe care o cultivăm prin recunoştinţă faţă de fiecare zi trăită. Atunci când înveţi să apreciezi şi să te bucuri de acest moment înseamnă că vei avea mai multă energie şi inspiraţie pentru a-ţi atinge obiectivele, visele şi dorinţele.