Paşte dulce. Mii de oameni vin în Belgia pentru a cumpăra ouă şi iepuraşi de ciocolată
Cofetarii din Belgia lucrează din greu pentru a face faţă cererii mare de ciocolată înainte de Paştele Catolicilor. În această perioadă, mii de oameni vin în capitala ciocolatei pentru a cumpăra tradiţionalii iepuraşi şi ouă. Şi au de unde alege, pentru că magazinele de dulciuri scot la vitrine cea mai bună şi rafinată marfă.
"Belgia este cunoscută pentru ciocolata ei. Am mai gustat anterior câteva tipuri de ciocolată belgiană care mi-a fost adusă de o pritenă. Am hotărât să vin singură aici pentru a-mi cumpără ciocolată", a declarat un vizitator
În fiecare an, marii producători de ciocolată din Belgia concurează pentru a oferi cele mai gustoase şi originale dulciuri. Un cofetar belgian a decis să creeze special pentru Paştele din acest an, un iepuraş roz, care are aplicat pe el sclipici comestibili.
"Pentru perioada Paştelui, ne ia aproape şase săptămâni să pregătim totul. De obicei, facem ouă de toate dimensiunile, şi mici, şi mari, facem şi iepuraşi mai mari şi mai mici. Muncim timp de şase săptămâni, iar produsele din ciocolată sunt vândute în cel mult trei săptămâni", a subliniat cofetarul Ryan Stevenson.
Belgia produce peste 170 de mii de tone de ciocolată pe an, iar aici sunt deschise aproape 2.000 de magazine specializate.