"Paștele pentru fiecare". 15 familii nevoiaşe din Izbiște au primit coșuri cu produse alimentare
Campania "Paştele pentru fiecare", organizată de Partidul Democrat, a ajuns și în satul Izbiște, raionul Criuleni.
Cincisprezece familii nevoiaşe, inclusiv copii grav bolnavi, au primit coșuri cu produse alimentare şi mai multe cadouri din partea membrilor formaţiunii din localitate.
La acţiunea de caritate au participat şi consilierii locali.
Printre benificiari s-a regăsit și Vera Ciocan, în vârstă de 80 de ani, căreia i-au fost oferite daruri de Paşte. Coşul cu produse i-a fost înmânat nepoatei:
"Pentru scumpa mea bunică am primit. Ea este bătrână și nu prea poate să vină aici. E departe drumul. E greu la țară nu prea așa se dăruiește. Acest coș va fi ca o mângâiere."
Nu a rămas fără cadou nici Constantin Platon. Bărbatul îşi crește de unul singur nepoțelul care a fost abandonat de mama sa:
"Nepotul are șapte ani și jumătate. Frecventează grădinița. La 1 septembrie va merge la școală. Eu îi spăl hăinuțele, eu îi fac mâncare."
Consilierii locali ai PDM din localitate spun că sunt fericiți că au reuşit să aducă un zâmbet pe fața celor nevoiași.
"Am ajutat cu ce am avut. Am pus mână de la mână, am ajutat familiile. Le-am adus un zâmbet mic și fie să le dea Domnul de la noi mai puțin a fost, Dumnezeu va da mai mult", a mărturisit membrul PDM, Elena Rotari.
"Am adunat fiecare ce am avut pe acasă: mere, ouă, celelalte produse au fost procurate tot din donația dată de toți membrii partidului și de consilierii PDM", a spus consilierul local PDM, Alina Dobrovolschi.
Campania "Paştele pentru fiecare", în care sunt implicate 900 de echipe locale ale PDM, a fost lansată acum două săptămâni.