Patriarhul Kiril, la Chişinău: Am venit să mă rog pentru prezentul şi viitorul Moldovei
Ajuns în ţara noastră, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, a ţinut primul său discurs. Capul Bisericii Ortodoxe ruse a declarat că în Moldova există cea mai mare rată din lume a populaţiei creştin-ortodoxe, fapt pentru care valorile acestei credinţe trebuie puse la baza dialogului interetnic.
"Moldova este o ţară cu tradiţii, iar valorile creştin-ortodoxe trebuie să fie puse la baza dialogului interetnic. Tradiţia este cea prin care sunt transmise valorile culturale şi spirituale. Este important ca această tradiţie să rămână vie şi să se menţină pe acest plai. Cred că credinţa în Dumnezeu şi Puterea Domnului va ajuta moldovenii să depăşească problemele existente în această ţară", a declarat Înaltul Ierarh.
Totodată, Patriarhul Kiril a spus că principalul scop al vizitei sale în Republica Moldova este de a se ruga împreună cu cetăţenii pentru binele ţării noastre: "Principalul scop al vizitei mele este să mă rog pentru prezentul şi viitorul Moldovei. Urmează să evaluam calea ortodoxiei, parcursă de Moldova în ultimii 200 de ani".
Mitropolitul Moldovei, Vladimir, care l-a însoţit pe patriarhul Kiril peste tot, i-a mulţumit pentru susţinere. "Vă rugăm să ne daţi mereu sfaturi bune, să ne susţineţi întotdeauna pe calea cea bună pentru a păstra credinţa şi stabilitatea în societatea noastră", a menţionat Mitropolitul Vladimir
Publika.md menţionează că Patriarhul Moscovei şi Întregii Rusii, Kiril, a ajuns astăzi în ţara noastră. Înaltul Ierarh se va afla în Moldova până pe 9 septembrie şi va avea întrevederi cu mai mulţi demnitari.
- (VIDEO) Sute de oameni au participat la slujba de Înviere la Moscova. Vladimir Putin a venit fără soţia sa
- Tot ce e mai bun, pentru Patriarh. Capul Bisericii ruse va fi cazat în apartamentul în care au stat Băsescu, Putin şi Medvedev
- Programul vizitei Patriarhului Kiril în Republica Moldova. Ce va face şi cu cine se va întâlni