Patrick Chan a câştigat cel de-al cincilea titlu consecutiv de campion al Canadei la patinaj artistic
Patrick Chan este de neînvins în Canada! Campionul mondial în exerciţiu a câştigat al cincilea titlu de campion al acestei ţări la patinaj artistic. Sportivul a fost urmat în clasamentul final, după disputarea programului liber, de Kevin Reynolds şi de Jeremy Ten.
Sportivul a fost urmat în clasamentul final, după disputarea programului liber, de Kevin Reynolds şi de Jeremy Ten.
Chan, în vârstă de 21 de ani, a mai câştigat în acest sezon două probe din cadrul circuitului Grand Prix al Uniunii Internaţionale de patinaj, precum şi finala, din luna decembrie, de la Quebec.
Patrick Chan este patinator din Canada de origine chineză. La campionatul mondial de patinaj artistic din 2011 el a câştigat medalia de aur cu un record mondial de puncte. El îşi va apăra titlul de campion la Mondialele din luna martie, care va avea loc în oraşul francez Nisa.