Patru ani de la semnarea acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană 1
Astăzi se împlinesc patru ani de la semnarea acordului prin care a fost constituită Alianţa pentru Integrare Europeană 1. Coaliţia a fost formată în vara anului 2009 de patru formaţiuni politice, după alegerile anticipate din 29 iulie.
În urma scrutinului anticipat, cinci formaţiuni au intrat în Legislativ. Partidul Comuniştilor, care a obţinut 48 de mandate, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa "Moldova Noastră" care au obţinut împreună 53 de locuri din 101 în noul Parlament.
Pe 8 august, patru din cele cinci formaţiuni au constituit Alianţa pentru Integrare Europeană 1, iar comuniştii au ajuns în opoziţie după opt ani de aflare la guvernare.
Liderii partidelor politice care au format coaliţia de guvernare, Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Serafim Urechean şi Marian Lupu s-au angajat atunci să restabilească statul de drept, să depăşească criza social-economică, să asigure creşterea economică, să descentralizeze puterea şi să asigure autonomia locală.
Din 2009 până în prezent, pe scena politică din Moldova au fost constituite trei alianţe de guvernare pro-europeană. Prima, Alianţa pentru Integrare Europeană 1, a fost reorganizată în AIE 2. Actuala alianţă se numeşte Coaliţia pentru Guvernare Pro-europeană.