Patru firme din "grupul Șor" au fost obligate să restituie Băncii Sociale 12 miliarde de lei
Patru firme din "grupul Șor" au fost obligate în baza deciziilor de judecată, să restituie Băncii Sociale datorii in valoare de 12 miliarde de lei.
Alte trei miliarde de lei urmează a fi întoarse Băncii Sociale de către o altă companie, parte a grupului Șor. Acțiunea este acum pe rol la instanța de apel.
Precizările au fost făcute de Banca Națională a Moldovei, după ce în presă au apărut informații precum că împotriva "grupului Șor" nu au fost intentate acțiuni în justiție.
BNM mai precizează că, în cadrul mai multor dosare penale, cele trei bănci, aflate în proces de lichidare, au fost recunoscute în calitate de parte civilă.
La fel, Banca Centrală a solicitat examinarea suplimentară a acțiunilor ce pot fi întreprinse în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
- Banca Naţională a micşorat rata de bază a dobânzii de la 8 la sută până la 7,5 la sută
- Au recunoscut că AU LUAT MITĂ. Fostul viceministru de Interne, Veaceslav Ceban şi finul său, Stanislav Caraman îşi aşteaptă sentinţa
- Foștii administratori și debitori ai Băncii Sociale, Banca de Economii și Unibank sunt vizați în cadrul unor dosare penale
- Precizări suplimentare privitor la acțiunile civile ale "Grupului Shor"