Patru inculpaţi în cazul atentatului terorist de pe Aeroportul Domodedovo, condamnaţi
Cei patru inculpaţi în cazul atentatului terorist de pe Aeroportul Domodedovo, produs în 2011, au primit pedepse cuprinse între 10 ani şi închisoare pe viaţă. Sentinţa a fost anunţată de Tribunalul regional din Moscova. Potrivit instanţei, trei dintre învinuiţi, care sunt privaţi de libertate pe viaţă, îşi vor ispăşi pedeapsa în colonii cu regim strict.
Cei patru condamnaţi l-au ajutat de autorul atacului, Mahomed Evloev, să ajungă din Inguşetia la Moscova şi i-au dat materialele explozive, spun oamenii legii.
Atentatul terorist de pe Aeroportul Domodedovo s-a produs în ianuarie 2011. În urma deflagraţiei, 37 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 132 au fost grav răniţi.
Potrivit anchetei, atacul a fost pus la cale de liderul unei grupări islamice extremiste Doku Umarov.