Patru medici de la Centrul Mamei şi Copilului, pe banca acuzaţilor. De ce sunt învinuiţi
Doi ginecologi-obstetricieni, moaşa-şefă şi şefa de studii la Catedra obstetrică şi ginecologie din cadrul Centrului Mamei şi Copilului vor compărea astăzi pe banca acuzaţilor pentru a-şi afla pedepsele pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale. Procurorii au solicitat condamnarea inculpaţilor la câte trei ani închisoare cu privarea de dreptul de a practica medicina timp de 5 ani.
Potrivit procurorilor, în 2011, primind naşterea unei gravide, învinuiţii nu ar fi monitorizat corespunzător evoluţia travaliului, nu au depistat instalarea suferinţei acute fetale şi starea gravă a fătului şi au aplicat cu întîrziere procedeele de resuscitare a nou-născutului.
În rezultatul inacţiunilor medicilor, a avut loc lezarea cerebrală definitivă a copilului nou-născut, care a suferit asfixie obstetricală gravă şi a cauzat invalidizarea ulterioară a acestuia. La începutul acestui an, copilul a decedat.
Pentru elucidarea celor întîmplate procurorii au efectuat o serie de acţiuni de urmărire penală şi au dispus efectuarea expertizei medico-legale. În concluzia Centrului de Medicină Legală de la Chişinău se arată că nu există culpa medicilor în acest caz.
Procurorii au dispus efectuarea aceleiaşi expertize de către Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, care a apreciat că evoluţia travaliului nu a fost monitorizată corespunzător de către medici şi ar fi putut fi eventual corectată prin efectuarea operaţiei cezariene.
Instanţa de judecată urmează să aprecieze temeinicia probelor acumulate de procurori şi să se expună asupra vinovăţiei medicilor.