Patru moldoveni au murit în Rusia, după ce casa la care lucrau s-a prăbuşit
(UPDATE 15:30) Cei patru moldoveni, care au murit în Rusia sunt din Găgăuzia. Doi dintre ei erau din Ceadîr-Lunga.
(11:57) Patru moldoveni au murit şi unul a fost rănit, aseară, în satul Novinki din Federaţia Rusă, în urma unui accident de muncă. Potrivit autorităţilor ruse, oamenii lucrau la construcţia unei case cu două niveluri, iar, la un moment dat, peste ei s-au prăbuşit mai multe elemente ale construcţiei.
Corpurile neînsufleţite ale celor patru moldoveni au fost scoase de sub dărâmături, iar persoana rănită a fost internată în spitalul din oraşul Istra, cu traumatism cerebral. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Republicii Moldova urmează să aducă în ţară cadavrele.
Angajaţii Serviciului vor pleca în Federaţia Rusă însoţiţi de rudele persoanelor decedate.