Patru moldoveni cercetați penal pentru deținerea și folosirea actelor false
Patru moldoveni sunt cercetați penal pentru deținerea și folosirea actelor false. Doi dintre aceștia, prin intermediul unor persoane terțe, și-au perfectat ilegal cărți de identitate bulgărească, iar altul a obținut în circumstanțe necunoscute permis de conducere polonez, cu indici de falsificare.
Cazurile au fost înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de ieșire din țară, în punctele de trecere a frontierei Cahul și Sculeni.
La PTF Cahul, șoferul autoturismului de model Mercedes a fost legitimat un tânăr de 26 de ani cu dublă cetățenie, moldovenească și bulgară. Împreună cu acesta, în calitate de pasageri se aflau fratele și un consătean, ambii cu vârsta de 22 de ani. În primele declarații au relatat că merg la muncă în Germania. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control mai amănunțit mijlocul de transport și pasagerii. Ca urmare, în portmoneul personal al șoferului s-au depistat două cărți de identitate, care ar fi eliberate de autoritățile bulgărești pe numele celor doi pasageri.
La verificarea suplimentară a actelor cu tehnica specială, s-a stabilit prezența indicilor de falsificare. La audieri, tinerii au comunicat că și-ar fi perfectat actele acum două săptămâni. Prin intermediul rețelelor de socializare, ar fi luat legătura cu o persoană care a obținut documentele, contra sumei totale de 4000 de lei, însă au fost asigurați că nu vor avea probleme.
La PTF Sculeni, documentarea a fost inițiată pe numele unui bărbat din Sîngerei. Acesta se deplasa la volanul unui automobil înregistrat în străinătate. În timpul verificărilor actelor de călătorie, șoferul de 27 de ani s-a legitimat cu un permis de conducere moldovenesc. Totuși conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar. În rezultatul căruia, în portmoneul personal al bărbatului a fost depistat un permis de conducere polonez eliberat pe numele său cu semne rezonabile de falsificare.
La cele depistate, tânărul a declarat că și-a perfectat actul anul curent, la o școală specializată în Polonia. Instruirea auto l-a costat 400 de zloți.
În ambele cazuri, actele au fost ridicate şi trimise la expertiză.
Oamenii legii cercetează cazul pentru stabilirea tutror circumstanțelor.