Patru oameni au fost ucişi în urma a două atacuri armate, comise în Texas
Embed:
Două atacuri armate, comise de aceeaşi persoană, au avut loc în statul american Texas. Patru oameni au fost ucişi, iar alţi patru au fost răniţi, dintre care doi copii. Persoanele care au avut de suferit în urma atacului au fost transportate la spital.
Autorităţile au anunţat că incidentele au avut loc în oraşele Dallas şi DeSoto, la un interval de 15 minute. Un suspect a fost reţinut şi se află în custodia poliţiei. Potrivit unor informaţii neoficiale, printre victime se numără şi fosta iubită a atacatorului.
Oamenii legii au anunţat că bărbatul a detonat o grenadă într-o locuinţă din DeSoto, înainte de a împuşca mortal două femei, care se aflau în casă. Agenţii FBI au deschis o anchetă pe acest caz.