Patru oameni au murit în timp ce curăţau o fântână
Patru oameni s-au intoxicat cu gaze de eşapament, în timp ce curăţau o fântână.
Tragedia s-a întâmplat astăzi, în satul Cotiujenii Mici, raionul Sângerei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului Situații Excepționale, Diana Țurcan, incidentul s-a produs în jurul orei 17.00, în timpul unor lucrări de curăţare a unei fântâni. "
„Se desfăşurau lucrări de curăţare a unei fântâni de aproximativ 20 de metri adâncime, cu ajutorul unei motopompe. În urma gazului degajat de pompa care funcţiona, persoana aflată în fântână nu a mai dat semne de viaţă. Alarmaţi, cei din afară au hotărât să vină în ajutor şi astfel, încă trei persoane s-au intoxicat consecutiv. Două persoane au fost extrase imediat de către cei care se aflau în nemijlocita apropiere a fântânii, iar pentru scoaterea celorlalte două a fost nevoie de intervenţia salvatorilor. Salvatorii din raionul Sângerei au intervenit prompt şi au extras la suprafaţă corpurile neînsufleţite”, a comunicat Diana Țurcan.
Persoanele decedate sunt locuitori ai satului Cotiujenii Mici.