Patru orașe din Siria, evacuate. Mii de oameni urmează să părăsească zonele
Embed:
Locuitorii a patru orașe din Siria au început să fie evacuați. Astfel, în următoarele zile, aproximativ zece mii de oameni urmează să părăsească zonele. Informația a fost confirmată de reprezentanții Centrului sirian de monitorizare a drepturilor omului.
Evacuarea a fost posibilă datorită unei înțelegeri între armata guvernamentală și rebeli.
Cele patru orașe se află sub asediu de mai mulți ani. La mijlocul lunii decembrie 2016, Guvernul de la Damasc a dispus evacuarea militarilor rebeli și a familiilor lor din Aleppo.
Asta după ce armata siriană, susținută de Rusia, a preluat controlul asupra orașului.