Patru poliţişti au fost răniţi în timpul manifestaţiilor violente de lângă televiziunea naţională
Patru poliţişti au fost răniţi în timpul manifestaţiilor violente care au avut loc ieri lângă postul naţional de televiziune. Unul dintre oamenii legii a fost lovit puternic în cap. Sunt informaţiile prezentate de preşedintele Sindicatului "Demnitate" al poliţiştilor, Mihai Laşcu.
Potrivit lui Laşcu, poliţiştii au fost răniţi în timp ce un microbuz a încercat să intre pe teritoriul televiziunii.
"Cu regret această manifestaţie care s-a pretins a fi paşnică, s-a soldat cu victime în urma violenţelor admise de către organizatorii manifestaţiei. Fiind la televiziunea naţională, a fost încearcarea cu un automobil să pătrundă pe teritoriul televiziunii, trei poliţişti au fost traumaţi, iar în urma încercării cetăţenilor de a pătrunde pe teritoriul acesteia, un poliţist a fost lovit în cap şi are o traumă gravă", a declarat Mihai Laşcu, preşedintele Sindicatului "Demnitate" al poliţiştilor.
Totodată, reprezentanţii sindicatului poliţiştilor au criticat prezenţa în fruntea coloanei care au avut un comportament violent lângă televiziunea naţională a foştilor angajaţi ai MAI, Chiril Moţpan şi Constantin Boiştean.
De asemenea, preşedintele sindicatului "Demnitate" al poliţiştilor a criticat dur implicarea liderului PAS, Maia Sandu, în acţiunile violente din faţa televiziunii naţionale.
"Sunt nedumerit cum de colega care mi-a fost partener social, dna Maia Sandu, care este în fruntea unui grup intelectual, s-a pomenit în acea situaţie că este atrasă în aceste acţiuni violente. Nu ne-am aşteptat şi este neplăcut acest fapt, dar poate şi ne îngrijorează deoarece aici ne-am aşteptat că va fi o încercare de a petrece o manifestare paşnică", a mai spus Mihai Laşcu.
CITEŞTE ŞI: PDM condamnă violenţele din timpul protestului organizat de PPDA
PUBLIKA.MD aminteşte că ieri, simpatizanții Platformei DA și PAS au organizat un protest în Piața Marii Adunări Naționale. Ulterior, manifestanții au încercat să forţeze intrarea în sediul Moldova 1. Politicienii agresivi le-au cerut reprezentanţilor conducerii postului să-i cheme mai des la emisiuni şi să le transmită în direct mitingul.
La Televiziunea Naţională, manifestanţii au încercat să intre cu un microbuz în curte, punând în pericol atât viaţa protestatarilor, cât şi a poliţiştilor. Aceştia au fost însă opriţi de forţele de ordine.
Actualitate
- Provocările de la protestul de duminică interceptate de polițiști. Cine se află în spatele manifestațiilor
- Protestul de duminică a mobilizat poliția. Oamenii legii asigură că nu se vor lăsa atrași în jocuri politice murdare
- Miting de amploare în Barcelona, pentru independenţa Cataloniei (VIDEO)
- Un nou protest eșuat al partidelor de opoziție. În fața Parlamentului au venit doar 1.000 de persoane
- Protest eșuat al opoziției. Unii manifestanţi au fost agresivi, iar alţii s-au arătat dezamăgiţi: Ce demnitate mai vor ei și ce adevăr?
- PDM condamnă violenţele din timpul protestului organizat de PPDA