Criza euro ascunde o altă provocare fundamentală, mult mai mare: prăbuşirea sistemului politic al Uniunii Europene. Obsesiile instituţiilor tehnocrate nu au făcut decât să provoace şi mai mult populism, iar liderii europeni sunt acum incapabili să rezolve criza euro, pentru că ei pot doar forţa soluţii neadecvate prin labirinturile Tratatului de la Lisabona, apreciază Mark Leonard, director al think-tankului britanic European Council on Foreign Relations (ECFR).

În studiul intitulat "Patru scenarii pentru reinventarea Europei", Leonard oferă un nou cadru pentru înţelegerea eficienţei, dar şi a crizei de legitimitate a Europei, examinând, în acelaşi timp, obstacolele politice şi juridice în calea găsirii unei soluţii în diferite state membre, noile diviziuni culturale din Europa şi manifestarea sporită a noilor forţe populiste, potrivit Agerpres.

Autorul propune diferite soluţii pentru a încerca rezolvarea crizei din Zona Euro. Astfel, un prim scenariu ar fi integrarea asimetrică, ce va continua să ducă la găsirea de soluţii fără schimbarea Tratatului de la Lisabona. Aceasta ar fi, în opinia lui Mark Leonard, cea mai facilă soluţie, dar ea riscă să nu rezolve criza, sporind, în schimb, opoziţia cetăţenilor europeni şi ducând de la o UE bazată pe reguli la una bazată pe putere.

Al doilea scenariu vizează o Zonă Euro mai mică, prin ieşirea Greciei şi a altor ţări din Uniunea Economică şi Monetară, variantă care ar fi mai sustenabilă şi mai puţin dureroasă, dar care ar putea naşte un "tsunami de panică", ce poate avea ca rezultate o recesiune gravă şi pierderea influenţei UE la nivel mondial.

O altă posibilă soluţie avansată de expertul ECFR este o uniune politică ce ar fi completă şi durabilă prin schimbarea tratatului. Şi această variantă comportă riscuri, ca de exemplu, respingerea prin referendumuri sau de către parlamentele naţionale ale statelor membre, ducând la însăşi dezintegrarea Uniunii Europene.

În fine, ultimul scenariu ar fi cel al "federalismului fără federalişti", bazat pe o integrare mai mare în Zona Euro, dar dincolo de limitele conferite de tratatele şi instituţiile actuale ale UE. Riscul major în acest caz este apariţia de divizări profunde în Europa şi marginalizarea globală a UE-17 (Zona Euro).

Mark Leonard mai susţine că UE şi-a pierdut legitimitatea, pentru că liderii ei sunt incapabili să acţioneze, iar motivul acestei incapacităţi de acţiune este acela al legitimităţii scăzute a Uniunii. El analizează trei căi adiţionale de consolidare a participării democratice şi legitimităţii - alegerea oficialilor UE, referendumurile şi excepţiile (opt-outs) naţionale - şi ajunge la concluzia că fiecare dintre acestea ar face Europa şi mai greu de guvernat.

"Cele mai mari speranţe pentru recâştigarea credibilităţii europene şi limitarea riscului de dezintegrare pot fi legate de dezvoltarea politică mai degrabă decât de răspunsurile instituţionale la argumentele antieuropene ale populiştilor. Adevărata provocare va fi aceea de a rezolva criza acută a euro fără a exacerba, în acelaşi timp, criza cronică manifestată prin pierderea puterii europene'', adaugă expertul ECF.