Patru bărbați ucraineni au deteriorat gardul de frontieră moldo-ucrainean şi au intrat ilegal în Republica Moldova. Acest caz a avut loc astăzi, 20 octombrie 2023, la postul vamal Tudora.
Potrivit poliției de frontieră, în jurul orei 06:35, o patrulă mobilă a observat cum patru persoane cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani înaintau dinspre Ucraina spre interiorul Republicii Moldova. Ca urmare, o echipă a poliției de frontieră a intervenit pentru a-i reține.
Poliţia de frontieră spun că, aceştia au solicitat azil în Republica Moldova, urmând a fi prezentați Inspectoratului General pentru Migrație. Cercetările continuă.