Patru universități din România au fost incluse în Topul celor mai bune universități din lume
Patru universități din România au fost incluse în Topul celor mai bune universități din lume din 2017 (2017 Best Global Universities), realizat de U.S. News & World Report, notează realitatea.net.
Acestea sunt Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Cu un scor general de 48 de puncte din 100, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă locul 569 din acest top în care sunt incluse 1.000 de universități din lume.
Universitatea din București se află pe locul al doilea dintre unitățile de învățământ din România, aceasta fiind în top pe poziția 733, cu 42,9 puncte.
Urmează Universitatea Politehnică din București, pe locul 750 în top, cu 42,4 puncte, și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe treapta 996, cu 33,5 puncte.
Pe primul loc în Topul celor mai bune universități din lume din 2017 se află Universitatea Harvard din Statele Unite, cu un scor maxim de 100 de puncte.
Pe următoarele patru locuri se află tot unități prestigioase de învățământ americane - Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.), Universitatea Stanford, Universitatea California-Berkeley și California Institute of Technology.
În ceea ce privește Europa, universitățile cel mai bine clasate sunt Universitatea Oxford, Universitatea Cambridge și Imperial College London, toate din Marea Britanie.