Patru vameşi şi un întreprinzător, ÎNVINUIŢI pentru contrabandă cu tutun în proprţii deosebit de mari DETALII
Patru vameşi de la postul Vamal subzona "SUD-EST" şi un întreprinzător sunt învinuiţi de neglijenţă în serviciu şi contrabandă cu tutun în proporţii deosebit de mari. Sentinţa a fost dată de Judecătoria sectorului Botanica.
În intervalul anilor 2008-2011 factorii de decizie ai SC "Intercominvest" SRL, împreună cu alte persoane necunoscute, au trecut peste frontiera Republicii Moldova tutun, în proporţii deosebit de mari, cu documente false. Iar în scopul diminuării valorii tutunului, acesta a fost importat în Moldova şi exportat în ţările vest - europene, prin Zona Antreprenoriatului Liber prin intermediul unor societăţi comerciale.
În cadrul urmăririi penale au fost documentate 48 deTIR-uri cu peste 555 de tone de tutun fermentat, pregătit pentru confecţionarea ţigaretelor exportate fraudulos în spaţiul UE. Tutunul a ajuns în spaţiul UE sub alt cod vamal şi altă denumire de produs. Inculpaţii au trecut peste frontiera vamală a ţării noastre materie primă de tutun în sumă de 1,2 milioane de euro.
Vameşii au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare, iar întreprinzătorul – la patru ani de puşcărie.