Pavel Filip a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Sorin Grindeanu. Despre ce au discutat
Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu Prim-ministrul României, Sorin Grindeanu.
În cadrul discuției telefonice, Premierul Pavel Filip i-a adresat felicitări omologului său român cu prilejul învestirii în funcția de șef al Executivului de la București și i-a dorit mult succes în responsabila activitate.
Cei doi oficiali au făcut, de asemenea, un schimb de opinii asupra evoluției realțiilor bilaterale și și-au exprimat convingerea pentru intensificarea în continuare a dialogului politic, precum și a colaborării comercial-economice și culturale dintre statele noastre.
Pavel Filip a exprimat recunoștință României pentru suportul constant acordat Republicii Moldova în realizarea eforturilor de modernizare și de integrare europeană a țării noastre. În acest sens, Premierul Pavel Filip a menționat în mod special susținerea acordată în vederea ralierii Republicii Moldova la standardele și valorile europene, în implementarea agendei de asociere cu UE, precum și în realizarea proiectelor energetice, a programelor culturale, educaționale și sociale.
Totodată, Prim-ministrul Pavel Filip s-a arătat încrezător în dezvoltarea ascendentă a cooperării bilaterale și pe viitor și și-a exprimat disponibilitatea de a colabora srâns cu noua echipă guvernamentală de la București pentru a duce la bun sfârșit proiectele comune deja începute, precum și pentru a iniția unele proiecte noi, care vor contribui efectiv la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor noștri și la apropirea continuă de marea familie a națiunilor europene.