Pavel Filip a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul Ucrainei, Stepan Kubiv. Subiectele discutate
Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Comerțului al Ucrainei, Stepan Kubiv, care se află în Republica Moldova cu ocazia participării la şedinţa Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică dintre cele două ţări.
În cadrul dialogului, Premierul a salutat organizarea şedinţei Comisiei mixte moldo-ucrainene de colaborare economică, care s-a reunit după o pauză de cinci ani.
În context, Pavel Filip a evidenţiat câteva subiecte care necesită o atenţie sporită, între care, realizarea proiectelor energetice, diminuarea poluării mediului înconjurător, crearea punctelor comune de trecere a frontierei.
"Relaţiile moldo-ucrainene sunt bune şi există premisele necesare pentru a găsi soluţii la problemele existente", a spus Pavel Filip.
La rândul său, viceprim-ministrul ucrainean a apreciat evoluţia pozitivă din ultimele luni a relaţiilor bilaterale, subliniind că în această perioadă, atât autorităţile de la Chişinău, cât şi cele de la Kiev, au dat dovadă de responsabilitate şi au fost deschise pentru dialog.
"Republica Moldova este un partener strategic al Ucrainei. Vrem să avem relaţii de colaborare bazate pe încredere şi respect", a declarat Stepan Kubiv.
Oficialii au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind cooperarea comercial-economică, importanţa aprofundării dialogului politic, precum şi colaborarea în cadrul organizaţiilor internaţionale.
Ucraina este unul dintre principalii parteneri economici ai ţării noastre. În anul 2015, exporturile Republicii Moldovei în această ţară au constituit 45,8 milioane dolari SUA, în timp ce importurile au atins 371,1 milioane dolari SUA. În nouă luni ale anului curent volumul schimburilor comerciale este în creştere.
- Premierul a avut o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei în Moldova. Ce subiecte au fost discutate
- Pavel Filip, mulţumit de modul de organizare a alegerilor de pe 30 octombrie
- Pavel Filip: "Nu putem să combatem corupţia fără să oferim în schimb condiţii bune de muncă"
- Pavel Filip, la forumul investiţional din Comrat: Guvernul pe care îl conduc eu, este un Guvern pro-business
- Relaţiile moldo-britanice şi aprofundarea dialogului bilateral, discutate de Pavel Filip şi Lucy Joyce
- Pavel Filip şi Andrian Candu vor colabora cu Igor Dodon. Declaraţiile oficialilor