Pavel Filip a fost la inaugurarea Colegiului de Inginerie din Strășeni. Ce mesaj le-a transmis tinerilor
Elevii pasionați de inginerie vor avea posibilitatea să studieze la Colegiul de Inginerie în orașul Strășeni. La inaugurarea acestuia a participat astăzi premierul Pavel Filip, care a menționat că educația, ingineria, mediul de afaceri și tinerii sunt lucruri la care ține foarte mult și care sunt motoarele dezvoltării țării noastre.
”Trăim în epoca informațională, nu se mai întâmplă ceea ce a fost în epoca industrială sau cea agricolă și, din punctul ăsta de vedere, noi punem accent foarte mare pe educație. Vrem să transformăm acest domeniu. Este foarte important să regândim acest sistem. Trebuie să pregătim specialiști care sunt necesari pieței de muncă”, a subliniat Pavel Filip.
Colegiul este o parte componentă a Zonei Economice Libere ”Bălți”, subzona Strășeni, iar curricula de învățământ are la bază modelul Germaniei. Totodată, programul dual al colegiului, oferă posibilitatea elevilor să fie instruiți atât la nivel teoretic, cât și practic în cadrul întreprinderilor partenere ale instituției. Pe lângă stagiile de practică, agenții economici mai oferă și indemnizații pentru elevi. De asemenea, colegiul este dotat cu săli moderne de studii, table interactive, echipamente inginerești de ultimă generație. Acesta mai dispune de un cămin cu 44 de locuri.
Pavel Filip a accentuat că pregătirea specialiștilor de calitate va diminua problema deficitului forței de muncă în companiile mari:
”Este un vis al meu să trecem de la investiții în brațe de muncă, la investiții în materie cenușie. Mă refer nu doar să pregătim oamenii pentru asamblarea componentelor auto, dar să facem un pas mai departe: să vorbim despre ingineria mecanică, despre software, R&D și IT”.
În total, peste 46 mii de elevi își fac studiile în instituțiile de învățământ profesional-tehnice din țară.